Caută
Close this search box.

Primul zbor pe Aeroportul din Brașov, inaugurat pe 15 iunie, este dirijat din Arad, cu ajutorul turnului de control virtual implementat de UTI CFM

Pe 15 iunie are loc inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, un obiectiv de infrastructură critică ce marchează un moment-cheie în dezvoltarea infrastructurii de transport din România, după ce timp de 50 de ani nu s-a reușit edificarea unui aeroport de la zero. Obiectivul a fost construit de Asocierea Bog’Art SRL – UTI Construction and Facility Management.

Însă, cel mai spectaculos și inovator sistem instalat de UTI Construction and Facility Management este cel pentru controlul la distanță al zborurilor. Cursa inaugurală, care pleacă din București pe 15 iunie, dar și celelalte curse care vor decola și ateriza în Brașov sunt dirijate de la 400 de km distanță, din Centrul ROMATSA Arad.

Aeroportul Brașov este singurul din România și din Europa de Sud-Est care beneficiază de un turn de control virtual. Această tehnologie a fost implementată pentru prima dată în Suedia, în 2015, iar acum se regăsește pe aeroporturi din Suedia, Danemarca, dar și SUA. De altfel, UTI CFM a realizat proiectul de turn digital de la Brașov în parteneriat cu firmele SAAB – Suedia și Thales – Franța.

Pe lângă elementele de unicitate care pot prezenta Aeroportul Brașov – Ghimbav, trebuie luate în considerare deopotrivă efortul financiar și uman pe care l-au implicat cele două proiecte. Aeroportul și turnul de control virtual au fost realizate în 3 ani, cu implicarea a aproximativ 1.000 de oameni, iar valoarea celor două lucrări se situează la 130 milioane de euro.

Prezentarea Aeroportului Brașov Ghimbav – construcția terminalului și implementarea soluției de turn de control virtual   

Avantajele turnului virtual față de cel clasic pot fi evidențiate de comparația între binoclu și sisteme performante de analiză video. Ceea ce controlorii percep prin propriile simțuri este acum pus la dispoziție de tehnologie, filtrat și prezentat în mod intuitiv pe ecranele din centrul de dirijare. Astfel, la Brașov există senzori care înregistrează viteza vântului, nivelul de precipitații și tot ce ține de condiții meteo, apoi datele sunt structurate și transmise vocal piloților de pe aeronave.

Concentrarea personalului de dirijare a zborurilor într-un singur centru, cum este cel de la Arad, facilitează formarea profesională a operatorilor la un nivel mai ridicat, cu instrumente noi, care generează informații relevante și detalii-cheie, preluate de la echipamente performante.

Aterizarea pe Aeroportul Brașov a primului zbor dirijat la distanță din centrul ROMATSA Arad.   

Camerele video de înaltă performanță oferă o imagine panoramică, de 360 grade, prezentată operatorilor sub forma unei imagini de tip realitate augmentată. Camere speciale, cu vedere în spectrul vizibil și în infraroșu, pot prezenta detalii la distanțe de până la câțiva kilometri.

Comunicațiile de date de la Aeroportul Brașov sunt protejate prin funcții avansate de securitate cibernetică.

Echipamentele livrate și instalate pentru turnul digital de control de la Brașov reduc amprenta de carbon. UE s-a angajat să devină prima comunitate neutră din punct de vedere climatic până în 2050, iar furnizorii de servicii de navigație aeriană au misiunea de a se alinia acestei strategii și de a construi locații ținând cont de protecția mediului. Brașovul este un pionier în acest demers de protecție a mediului înconjurător.

Beneficiile soluției de turn virtual de control au fost analizate în cadrul unui interviu realizat de DC News, disponibil la acest link.

***

UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT a realizat lucrări pentru cele mai mari aeroporturi din țară, dar și din Bulgaria și Polonia. Avem competențe extinse atât pe zona de construcții și instalații, în domeniul tehnologiei specific aeroportuare și al sistemelor de securitate, cât și pe segmentul serviciilor integrate de mentenanță. În prezent, UTI CFM derulează proiecte pe cinci aeroporturi din România: Cluj, Sibiu, Satu-Mare, M. Kogălniceanu din Constanța, Bacău.

Jurnaliștii interesați de activitatea companiei ne pot contacta la adresa de mail: dcc@uti.eu.com.

Direcția Comunicare Corporativă

UTI

Articole recente

Echipa de vânzări te așteaptă cu cele mai bune oferte personalizate.

Call Center 24 / 24